— E Mutt Ang!

Trecură amîndoi pragul bibliotecii. Lumina difuză părea un abur, plutind lîngă tavanul mat. Doi oameni şedeau în fotoliile adînci dintre coloanele filmotecilor, în penumbra care se aşternuse acolo. Taina îl văzu pe medicul Svet Sym şi pe Yas Tin, inginer pentru instalaţiile pulsatoare. Acesta din urmă, un bărbat cu trăsături puternice, stătea nemişcat, cu ochii închişi, cufundat în visare. Iar în stînga, sub scoicile netede ale instalaţiilor acustice, se aplecase, deasupra cutiei argintii a V.P.E.M., însuşi comandantul cosmonavei.

V.P.E.M, — vioarapian electromagnetică — înlocuise de multă vreme, pretutindeni, pianul cu sonoritatea lui clară, păstrîndui însă complexitatea tonurilor, iar în plus dăruindui întreaga bogăţie de nuanţe a viorii. Amplificatoarele de sunet ale acestui instrument puteau săi dea la nevoie o forţă zguduitoare.

Mutt Ang nui observă pe cei care intraseră. Se plecă uşor înainte, înălţînduşi ochii spre plăcile rombice ale plafonului. Ca la străvechiul pian, degetele muzicianului determinau toate nuanţele sunetelor, deşi nu le mai produceau cu ajutorul ciocănaşelor şi al strunelor, ci prin nişte impulsuri electronice extrem de fine.

Temele, armonic împletite, ale unităţii Pămîntului şi Cosmosului începură să se despartă, să se depărteze. Motivele contradictorii ale unei tristeţi liniştite şi ale tunetelor depărtate, ameninţătoare, creşteau, răsunau cu tot mai multă putere, întrerupte doar la răstimpuri de sunete tragice, ascuţite, ca nişte ţipete de deznădejde. Şi deodată dezvoltarea măsurată, melodioasă a temei conteni. Izbitura, forţa ciocnirii fu nimicitoare şi totul se prăbuşi întro avalanşă de disonanţe, lunecînd în sfîşietoarea tînguire a unor glasuri ce vesteau o pierdere ireparabilă.