
— Douăzeci şi patru de parseci
În liniştea ce se lăsase, Kary Ram auzi doar răsuflarea întretăiată a tovarăşului său care îşi venise şi el în simţiri.
Postul central de conducere al giganticei cosmonave amintea de o sală rotundă suficient de mare. Deasupra tablourilor de comandă şi a uşilor ermetice, în jurul încăperii se întindea un ecran albăstrui.
În direcţia axei longitudinale a navei, spre prora ei, ecranul era secţionat. Acolo se afla discul transparent, ca un cristal de rocă, al locatorului, disc al cărui diametru depăşea aproape de două ori înălţimea unui om. Imensul disc părea că se contopeşte cu spaţiul cosmic şi, scînteind în luminile fosforescente ale aparatelor, era aidoma unui mare diamant negru.
Mutt Ang făcu un gest imperceptibil, şi îndată cei trei oameni care se aflau la postul de comandă îşi duseră mîinile la ochi. Un soare portocaliu se aprinse în stînga, dincolo de ecran. Lumina lui, deşi atenuată de filtre uriaşe, nu era totuşi prea uşor de îndurat.
Mutt Ang dădu din cap:
— Încă puţin şi am fi traversat coroana stelei… De acum înainte no să mai calculez itinerarul exact. E cu mult mai sigur să evităm eventualele obstacole.
— Tocmai aici stă pericolul pentru noile cosmonave pulsative, vorbi din adîncul fotoliului Tey Eron, ajutor de comandant şi astrofizician şef al navei. După ce facem calculele necesare, nava se repede orbeşte, ca o împuşcătură în întuneric. Iar noi? Sîntem şi noi orbi şi fără viaţă, în interiorul cîmpurilor magnetice de protecţie. Mie numi place acest fel de zbor prin Cosmos, deşi este cel mai rapid din cîte a fost în stare să inventeze omenirea.
— Douăzeci şi patru de parseci! făcu Mutt Ang. Şi nouă ne pare că a trecut doar o clipă.
— O clipă de somn, asemănătoare morţii, ripostă încruntat Tey Eron. Cît priveşte viaţa de pe Pămînt…
— E mai bine să nu ne gîndim la asta, se auzi glasul lui Kary Ram, e mai bine să nu ne gîndim căci pe Pămînt au trecut mai mult de 76 de ani. Mulţi dintre prieteni şi rudele noastre au murit, multe lucruri sau schimbat… şi ce o să mai fie cînd…
