— Toate astea sînt inevitabile întro călătorie îndelungată, oricare ar fi sistemul astronavei, spuse liniştit comandantul. Timpul curge extrem de repede pentru noi, cei de pe «Tellur». Şi cu toate că vom pătrunde în Cosmos mai departe decît toţi predecesorii noştri, ne vom întoarce pe Pămînt aproape neschimbaţi…

Tey Eron se duse spre maşina de calculat.

— Totul e în perfectă ordine, adaugă el peste cîteva clipe. Steaua aceasta este Cor serpentis, sau, cum o numeau vechii astronomi arabi, Unuk al Hai — Inima Şarpelui.

— Dar unde e vecinul ei cel mai apropiat? întrebă Kary Ram.

— Este eclipsat de astrul principal. Vezi, spectrul este K-zero

— Înlăturaţi apărătoarele tuturor receptoarelor! ordonă comandantul.

Fură înconjuraţi de întunericul fără hotar al Cosmosului. Bezna părea şi mai de nepătruns, căci în stînga şi în urmă se înălţa vîlvătaia portocaliuaurie a Inimii Şarpelui, ce făcea să pălească în jurui constelaţiile laolaltă cu Calea Lactee.

Numai jos, parcă încercînd să se ia la întrecere cu astrul incandescent, strălucea o stea albă.

— Epsylon Şarpele

Dar Mutt Ang privea tăcut spre dreapta, unde se distingea lumina albă clară a unei depărtate stele strălucitoare.

— Întracolo a plecat «Soarele», cosmonava pe care am conduso şi eu o dată, spuse rar comandantul, simţind că cei din spatele său aşteaptă ca el să vorbească. A plecat spre noile planete…

— Aşadar, aceea este Alphekka din Coroana Boreală

— Da, Ram, sau, dacă vrei să foloseşti denumirea ei europeană, este Gemma

— Îi trezim pe ceilalţi? întrebă Tey Eron, gata să îndeplinească dispoziţia comandantului.

— Nui necesar. Dacă ne vom convinge că înaintea noastră nu se află nimic, vom mai face o pulsaţie, ba chiar două. Pregătiţi telescoapele optice şi radiotelescoapele, controlaţi dispozitivele maşinilor de memorare. Tey, porneşte motoarele nucleare! Deocamdată vom înainta cu ajutorul lor. Pregătiţi accelerarea.